Adresă

Tudor Vladimirescu 70A
Târgu Mureș

Program:

9:00 – 17:00 
Luni -Vineri

Telefon:

Îngrijirea tenului pe timpul anotimpului rece

Pielea ta este uscată și cu un aspect tern? Iată care este îngrijirea corespunzătoare în sezonul rece:

Care este ritualul ideal de îngrijire a tenului?

Curățarea tenului se recomandă a se face de cel puțin 3 ori pe zi: cu multă răbdare, folosind geluri speciale pentru ten, ușor abrazive și cu ph neutru.

În ceea ce privește hidratarea, dimineața vor fi folosite cremele fluide, ușoare, hidratante, iar seara cele speciale pentru noapte, antirid. 

Dimineața recomandăm folosirea unei creme speciale pentru anotimpul rece, bogate în vitaminele A, E, si C, cu factor de protecție împotriva radiațiilor UV.

Ce măști naturale pot fi folosite?

Pentru a reface vitalitatea pielii, recomandăm clasica mască cu miere. Vei avea nevoie de o linguriță de miere, un gălbenuș de ou și o linguriță de ulei de măsline, de migdale sau de jojoba, în funcție de tipul de ten. Masca va fi îndepărtată după aproximativ 20 minute.

Dacă totuși dorești o mască din comerț, caută una organo-cosmetică, fără ingrediente sintetice, fără parabeni, parfumuri, ftalați sau coloranți artificiali. Orientează-te după ingrediente naturale precum apă de izvor, miere, uleiuri organice (gălbenele, măsline), extract de brusture etc.

Care este legătura dintre apă și îmbunătățirea aspectului pielii?

Sănătatea pielii vine din interior.

Când nu bem suficientă apă potabilă, tenul nostru devine deshidratat. Tenul deshidratat are un aspect mat și solzos, efect care poate fi evitat prin consumul ridicat de apă în fiecare zi.

Te pot ajuta suplimentele naturale?

Cu siguranță!

Poți încerca o cură cu administrare internă de polen și lăptișor de matcă, pentru  a restabili carențele de vitamine și oligoelemente din organismul tău.

Totodată, pot fi utile suplimentele alimentare pe baza de ingrediente naturale, vitamine, minerale și antioxidanți ori acizi grași Omega-3.